Povestea 

Nu o să uit niciodată mirosul din acea cameră. Când am ajuns, colega mea Maria — care filma — nu a putut să intre. Era prea greu. Aerul era apăsător, aproape imposibil de respirat. Am luat totuși niște cadre și, imediat, am înțeles că nu era doar sărăcie. Era suferință.

Naigaga Aisha stătea acolo, în încăperea mică, pe pământul gol. Era vizibil slăbită, bolnavă, fără putere. Este seropozitivă (HIV) și, pe lângă această afecțiune, luptă și cu pneumonie. A fugit dintr-o relație violentă, încercând să-și salveze copiii. Mama ei — singurul sprijin,  a murit. Și, dintr-o dată… a rămas singură.

Când am început să vorbim cu ea, a izbucnit în plâns. Nu era un plâns obișnuit. Era un plâns adânc, greu, al unui om care nu mai vede ieșire. Traducătorul nostru s-a oprit de câteva ori; îi tremura vocea. În acea cameră nu era doar lipsă. Era disperare.

Pe jos, nimic. În jur dezordine, puține lucruri, fără sens, fără funcționalitate. Viața lor se reducea la supraviețuire. Cel mai mare copil, un băiat de aproximativ 12 ani, nu era acasă când am ajuns. Muncea. Nu pentru visuri. Pentru a trăi.

Ce le lipsește

• Tratament medical și acces la servicii
• Saltele și așternuturi
• Hrană zilnică
• Haine
• Condiții minime de trai
• Acces la educație pentru copii

Cum putem interveni concret

• 50 lei – contribuție pentru tratamente de bază
• 25 lei – plasă de țânțari pentru protecție anti-malarie
• 200 lei – hrană de bază pentru o lună
• 100 lei – contribuție pentru o saltea
• 50 lei – haine pentru copii
• 250 € pe an – școlarizarea unui copil, oferindu-i șansa la un viitor diferit

Orice sumă contează. Aici, ajutorul poate însemna diferența dintre cădere și speranță.

Sunt povești pe care le auzi și povești care rămân cu tine. Aceasta nu este doar despre sărăcie. Este despre o mamă care încă luptă… chiar și atunci când pare că a pierdut totul.

Astăzi putem face mai mult decât să privim. Putem fi sprijinul pe care ea nu îl mai are.